4 curti domnesti, cantec medieval de arhitectura

4 CURŢI DOMNEŞTI
– cântec medieval de arhitectură -

Concursul “4 CURŢI DOMNEŞTI – cântec medieval de arhitectură” a constituit  prima ediţie a concursului naţional de arhitectură şi arte plastice. Organizarea şi desfăşurarea lui s-a făcut în cadrul unui  proiect cultural finantat din Timbrul de Arhitectură.

Jurizarea şi premierea lucrarilor s-a facut în decembrie 2007. Toate lucrarile pot fi vazute pe forumul http://4-curti-domnesti.myforum.ro

Mai bine de 500 de ani de istorie sunt ascunşi printre ruinele din care se desprind amintiri despre viaţa de la Curte a domnitorilor alături de doamnele lor, domniţe şi coconi, slujitori şi oşteni. Pentru o reconstituire într-o formă artistică a acelor vremuri, elevii liceelor de artă din ţară, clasele IX – XII, precum şi studenţi ai Şcolilor universitare de arte şi arhitectură, sunt invitaţi să participe la concursul “4 CURŢI DOMNEŞTI – cântec medieval de arhitectură” având ca sursă de plecare vestigiile arheologice ce se mai găsesc în cele 4 oraşe, foste reşedinţe domneşti:

  • Câmpulung
  • Curtea de Argeş
  • Târgovişte
  • Bucureşti

Regulament

  • Se poate participa cu lucrări de arhitectură, idei de restaurare, lucrări de artă plastică şi decorativă, lucrări de artă fotografică etc., având drept scop evidenţierea sub orice formă a valorilor patrimoniale oferite de oricare dintre cele 4 locaţii menţionate. Aceste lucrări trebuie să fie originale, expresive şi în concordanţă cu tematica acestui concurs.
  • Tehnicile folosite pot fi variate şi se referă la:
    • desen în creion, tuş, peniţă, pastel, cărbune, etc.;
    • acuarelă, tempera, ulei;
    • machete, colaje, fotografie, şi altele …
  • Lucrările vor fi montate pe passepartout de carton (excepţie fac lucrările la care nu este cazul).
  • Fiecare lucrare va avea înscris pe verso numele autorului şi titlul lucrării.
  • În plicul expediat, lucrarea va fi însoţită de o notă care va conţine: titlul lucrării, numele şi adresa autorului, nr. de telefon, denumirea şi adresa şcolii precum şi un scurt text, un motto, sau orice explicaţie care ar ajuta la înţelegerea mai clară a mesajului transmis de autor.
  • Costurile expedierii lucrărilor vor fi suportate de către concurenti.
  • Se vor acorda premii, în felul următor:
    • PREMIUL I – 500 RON
    • PREMIUL II – 300 RON
    • PREMIUL III – 200 RON
    • 5 MENŢIUNI – 100 RON

    Concurenţii premiaţi vor fi anunţaţi telefonic până la data de 15 decembrie 2007.

  • Lucrările vor rămâne în patrimoniul OAR – Filiala Teritorială Muntenia Vest, în vederea prezentării în expoziţii publice şi a publicării lor într-un catalog.
  • Juriul ce va desemna lucrările câştigătoare va fi format din arhitecţi şi artişti plastici.

Toate lucrările vor fi expediate până la data de 07 decembrie 2007, data poştei, la adresa:

LICEUL DE ARTE “BĂLAŞA DOAMNA”
Atelierul de arhitectură – d-na arh. Daniela RADU
Str. Lt. Parvan Popescu nr. 60
Cod 130078 Târgovişte, jud. Dâmboviţa

Toţi participanţii vor primi câte un CD cu fotografiile lucrărilor participante la concurs.

Jurizare

Lucrările participante la concursul “4 CURŢI DOMNEŞTI – cântec medieval de arhitectură” au fost jurizate iar premiile au fost decernate in data de 20 decembrie 2007.

Comisia de jurizare a fost formată din 3 arhitecţi, membri ai Ordinului Arhitecţilor – Filiala Teritorială Muntenia Vest, şi 2 artişti plastici, profesori la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte.

După ce ieri, 19 decembrie 2007, au fost luate în discuţie toate lucrările, au fost selectate dintre ele doar 50 care să fie reanalizate astăzi, 20 decembrie 2007. Apoi, pentru a fi mai uşoară alegerea, după discuţiile purtate astăzi între membrii comisiei, dintre cele 50 de lucrări au fost selectate 20. Toate lucrările (cele 20, dar şi altele) meritau premiate.

Criteriile de apreciere ale juriului s-au axat pe:

  • respectarea tematicii;
  • imaginaţie;
  • compoziţie;
  • tehnică de lucru;
  • impresie artistică.

Cu greu s-a ajuns la un rezultat, punctajele fiind extrem de strânse. S-a hotărât acordarea a 10 menţiuni, în loc de 5 câte au fost anunţate. Menţiunile s-au acordat astfel încât să acopere o gamă cât mai diversă de tehnici de lucru (gravură, grafică, tempera, ulei pe pânză, machete, colaje) cât şi pentru originalitate şi compoziţie.

Lucrări premiate

Premiul I: 

Bostan Elena (Liceul de artă “George Apostu” BACĂU)

[maxgallery id=”295″]

Premiul II: 

Chirila Horvath (Liceul de Artă “Sabin Drăgoi” ARAD)

Jurcoi Alexandru (Liceul de Artă “Sabin Drăgoi” ARAD)

Olteanu Dumitru-Radu (Liceul de Artă “Sabin Drăgoi” ARAD

- Proiect restaurare “Curtea Domnească” Târgovişte -

[maxgallery id=”311″]

Premiul III: 

Gherghinoiu Georgeta (Liceul de Artă “Dinu Lipatti” PITEŞTI)

- Intrare pe sub turn II – (50 x 70, tempera, mixt)

[maxgallery id=”315″]

Menţiuni:

  1. Pandelea Anca (Bacău) – machetă
  2. Popescu Beniamin (Târgovişte) – ulei pe pânză, 1,25×1,25 m
  3. Iorgulescu Patricia (Bucureşti) – grafică A3
  4. Uslaki Krisztina-Mercedes (Odorheiul Secuiesc) – gravură, 30 x 45
  5. Negri Alexandra (Bacău) – compoziţie, 50 x 62
  6. Deak Edit-Eszter (Odorheiul Secuiesc) – colaj, 27 x 50
  7. Atomei Alexandra (Bacău) – compoziţie, 35 x 65
  8. Filipov Camilia (Oradea) – creion, A3
  9. Cracana Daniela-Maria (Rm. Vâlcea) – compoziţie, 35 x 47
  10. Ploscaru Carmen (Focşani) – tempera, 50 x 62

S-ar putea să- ţi placă şi...