Turismul rural, o şansă de pastrare a arhitecturii tradiţionale

Etapa 1

Identificarea a 10 gospodării cu locuinţe tradiţionale (de preferat 4 în satele din Valea Ialomiţei, 4 în satele din Valea Dâmboviţei şi trei în zona de vest Cobia + Scheiu), care să îndeplinească parametrii căutaţi: casă cu minim trei încăperi, construită în tehnici tradiţionale, cu valoare arhitecturală, cu acareturi specifice, în stare de funcţionare şi cu suficient teren (gradină, livadă) în jur, cu acces la utilităţi şi cu contribuţie de peisaj înglobator.

Lămurirea proprietarilor şi a autorităţilor locale asupra beneficiilor proiectului.

Efectuarea de relevee complete la obiectivele respective şi de studii de trasee şi posibilităţi de petrecere a timpului liber pe tema culturii tradiţionale: ateliere de meşteşuguri, rapsozi locali, târguri, obiceiuri şi tradiţii.

Etapa 2

Efectuarea proiectelor de restaurare şi amenajare a caselor şi gospodăriilor alese, inclusiv documentaţia economică, ce se vor constitui în proiecte–pilot (model).

Etapa 3

Prezentarea proiectelor într-un site internet cu dezbatere asociată şi ofertarea unui pachet complet: tipul de pensiune organizată într-o gospodărie tradiţională şi programul de vizitare – cunoaştere a zonei, prin prisma culturii tradiţionale, către agenţiile de turism ( de tipul “testare de piaţă”).

Etapa 4

Expoziţie itinerantă cuprinzând proiectele şi rezultatele dezbaterii pe site şi a studiului de piaţă cu Agenţiile de turism; expoziţia va trece prin comunele din care au fost selecţionate gospodăriile (ocazionând şi întâlniri între arhitecţi şi săteni) şi va ajunge în final la Târgul Internaţional de Turism de la Bucureşti, ediţia octombrie 2008.


www.vacantaincasebatrane.ro